La începutul acestui aprilie vreau să vă povestesc un pic despre ce am făcut în ultimul timp. Am făcut ceva ce acum un an nu mi-aș fi imaginat că voi face: un podcast despre imunitate. Pe atunci nu știam nimic nici despre podcast-ing, nici despre imunitate. Acum știu câte ceva și despre una și despre alta.
Am pornit explorarea imunității, împinsă de un simptom sâcâitor: pete roșii și mâncărime la nivelul pielii. Căutarea mea personală a avut ecou în Mara și așa ne-am unit forțele pentru a face un podcast împreună despre asta. Așa s-a născut Pe deplin – O explorare intuitivă a imunității, despre care vă povestesc mai jos.
Pielea este cel mai extins organ al corpului, ea ne îmbracă, ne apără și ne protejează de agenții patogeni din exterior. Este un organ de graniță. Prin piele ne apărăm de exterior și comunicăm despre ce-i în interior. Granițele personale sunt un subiect intim personal și, simultan, universal.
Este vital să ne cunoaștem granițele personale, adică:
– ce ne place, ce ne este benefic
– ce ne displace, ce ne face rău
– care sunt nevoile noastre reale, cum le putem comunica și cum le putem împlini
– care ne sunt DA-urie și care ne sunt NU-urile
– permisiunea interioară de a alege între da și nu în orice moment dat (sau de a ne lăsa timp și spațiu pentru ‘nu știu încă’)
De ce este așa important să ne cunoaștem granițele personale? Motivul evident, săritor în ochi chiar, este: ca să fim în siguranță, să nu ajungem în situații și contexte în care nu ne este bine. Motivul mai subtil este sentimentul intern, consistent și constant că știm cine suntem, care ne este conturul și ce ne ține laolaltă. Această cunoaștere de sine este pământul roditor în care prinde rădăcini adânci autonomia personală.
Am fost plăcut surprinsă să aud mai mulți dintre invitații noștri vorbind despre asta, din diferite perspective. Cineva ne spus cum observă la oamenii care dansează constant că devin mai autonomi și încep să aibă inițiative creative. Altcineva ne-a spus că prin culesul din flora spontană (sălbatică, necultivată) oamenii devin mai autonomi adică mai idependendenți față de sistemul economic și posibilele instabilități ale acestuia.
Ideea din spatele podcastului este de a face din imunitate ceva personal din nou, adică ceva în care ne putem implica conștient prin noi atitutudini și mici schimbări pe care le putem face la nivelul vieții de zi cu zi. Intenția noastră a fost să aducem în atenție legături interesante între sistemul imunitar, biologie, identitate, spiritualitate și contextul colectiv. Și chiar ne-a ieșit, am vorbit cu oameni care ne-au lărgit mult perspectiva despre ce este, cum funcționează imunitatea și cum putem fi mai autonomi în ceea ce privește starea noastră de bine.
Autonomia nu înseamnă că suntem singuri, izolați pe insula noastră de bine, nu înseamnă că nu mai avem nevoie unii de alții. Spun asta ca să ne fie foarte limpede. Dimpotrivă, autonomia ne ajută să ne dăm seama cât suntem de interconectați și cum putem fi împreună unii cu alții într-un mod autentic și sustenabil. Pentru că atunci când suntem autonomi nu mai avem așteptări ascunse de la ceilalți și ne putem asuma pe de-antregul nevoile și individualitatea (adică cine suntem și ce putem oferi acestei lumi).
Eu vorbesc în episodul meu despre autonomie din punct de vedere psihologic, despre cum ajungem să ne cunoaștem granițele personale prin simțirea emoțiilor și despre cum necunoașterea granițelor conduce către stres (+ce facem cu stresul).
Scriam mai sus că motivul subtil pentru care are sens să ne cunoaștem granițele personale este un sentiment interior, consistent și constant că știm cine suntem – care ne este conturul și ce ne ține laolaltă. Când spun ‘știm cine suntem’ nu mă refer la a scrie o teză filozofică despre asta, mă refer la un sentiment de consistență interioară, dincolo de orice am putea spune despre noi.
A ști cine suntem înseamnă a asculta părerea unei alte persoane fără să ne lăsăm dominați sau invadați, fără a simți că este ceva greșit la noi pentru că nu suntem așa cum ar vrea cealaltă persană să fim sau cum ne spune criticul interior că ar trebui să fim (în relație sau copmarație cu cealaltă persoană).
A ști cine suntem înseamnă să nu ne lăsăm doborâți de îndoiala de sine când unul sau alta ne compară cu alt-cineva (și nici când noi însene/înșine ne facem asta).
A ști cine suntem și deci a fi autonomi înseamnă să nu fim frunze în vânt (decât atunci când vrem să fim). Îl citez pe Gabor Mate aici, căci nu se poate altfel:
O persoană nu poate fi autonomă atâta vreme cât este condusă de dinamici relaționale, de vină sau atașament, de foame sau de succes, de frica de șef sau de frica de plictiseală. Motivul este simplu: autonomia este imposibil de atins atât timp cât o persoană este consusă de orice. Ca o frunză în vânt, persoana condusă este controlată de forțe mai puternice decât sine. Voința lui autonomă nu este implicată, chiar dacă el/ea crede că a ales să trăiască o viață stresantă și chiar dacă îi place ceea ce face. Alegerile pe care le face atârnă de sfori invizibile. Este încă incapabil de a spune nu, chiar dacă-i vorba de a spune nu propriilor porniri. Când în sfârșit se trezește la viață, își scutură capul și precum Pinocchio spune: cât de prostesc mă comportam când eram o marionetă.
Gabor Mate, When the Body Says No
A fi autonomi înseamnă ca în loc să fim conduși sau controlați de oricare dintre elementele numite mai sus, avem, din interior, opțiunea de a conduce sau de a controla. Acest cuvânt poate fi înșelător, ce vreau să spun aici prin ‘control’ este capacitate de a răspunde (versus de a reacționa automat) unei situații date, într-un mod satisfăcător nevoilor interioare din acel moment. Cu alte cuvine să îți poți simți (și, next level, chiar rosti) adevărul interior din acel moment.
Granițe personale înseamnă să știm care ne sunt DA-urile, care ne sunt NU-urile și în orice situație dată să alegem între acestea două. (sau să ne lăsăm timp și spațiu pentru nu știu încă)
Ne cunoaștem granițele personale prin simțirea emoțiilor. Emoțiile ajută corpul să se adapteze și să răspundă la ce se întâmplă în mediul înconjurător. Sunt ca o punte între minte și corp.
Pentru a ne menține sistemul imunitar puternic, unul dintre lucrurile pe care le putem face este să ne trăim întregul spectru de emoții. Emoțiile neexprimate se acumulează și se pot arăta în corp prin diferite simptome, deci când ceva nu merge bine putem căuta în interior să vedem ce emoții nerostite s-au adunat.
Persoanele care trăiesc cu granițe indistincte, cei care nu își cunosc da-urile și nu-urile, se găsesc într-o stare de stres permanent. Acest stres permanent se poate numi și stres idenitar (identitatea sau personalitatea, felul în care ne-am format să fim, poate deveni un factor de stres pentru organism).
Povestesc despre toate acestea în episodul meu din podcast-ul Pe Deplin, pe care îl puteți asculta pe Spotify, YouTube și Anchor
Lasă un răspuns