DESPRE MINE

În adoleșcență mă simțeam neînțeleasă așa că mă retrăgeam adesea în lumea mea. Refugiul meu erau muzica și cărțile. Eram introvertă, dar disponibilă pentru oamenii din jurul meu, ‘cea mai extravertă introvertă’, așa-mi zicea o prietenă de-a mea. Eram interesată de poveștile colegilor mei și mi se dusese faima că sunt o ascultătoare nepărtinitoare.

M-am pregătit pentru a da admiterea la Facultatea de Litere, dar am ascultat un impuls de ultimă clipă și am dat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. În perioada asta au început să mă cheme poveștile interioare. Așa am ajuns la cursul de ‘Povești ca metafore ale dezvoltării de sine’ susținut de maestra poveștilor, Monica Găitănaru. În timpul acestui curs s-au plantat niște semințe ce aveau să înflorească mai târziu în viața mea. Una dintre aceste semințe purta numele lui Jung.
Decizia de a da la Facultatea de Jurnalism m-a purtat până-n Germania, unde-am ajuns cu o bursă Erasmus. Am petrecut un an în Leipzig, unde am început să merg cu bicicleta prin oraș, mi-am făcut câțiva prieteni, am lucrat la radioul facultății și mi-am comandat foarte multe cărți de pe Amazon. A fost o perioadă de solitudine fertilă – mi-am dat seama că nu mă simt deloc acasă în mine însămi.

M-am întors în București și am petrecut o vreme în lumea ONG-urilor ca intern pe PR, voluntar, organizator de evenimente culturale. Am încercat tot felul de job-uri, însă îmi lipsea direcția în viață și tot ascultam de un critic interior colțuros, etern nemulțumit. Acest companion critic se ținea scai de mine, cu el de gât am trversat o iarnă interioară întunecoasă și lungă.

Primăvara a revenit când am auzit chemarea iubirii și m-am îndrăgostit. A fost o perioadă înfloritoare de câțiva ani, timp în care drumul pe care aveam de mers nu mi-a șoptit niciun cuvânt. Am încercat tot felul de job-uri, activități creative și cursuri de dezvoltare personală. Simțeam un freamăt interior, însă nu deslușeam ce direcție îmi indică.

Am ajuns la capătul indeciziei, în sertărașul dinăuntrul meu numit ‘ce ar fi fost dacă’ și acolo am dat de ideea de a da la Facultatea de Psihologie. Am făcut pasul către necunoscut și m-am înscris. Imediat după ce am intrat la facultate, de niciunde, a apărut posibilitatea unui job stabil, pe care am acceptat-o. În doar câteva luni viața mea s-a schimbat radical.
Timp de patru ani am lucrat ca office manager într-o firmă de proiectare în construcții. Am urmat, în paralel, cursurile Facultății de Psihologie. Mă simțeam contorsionată de acest nou cadru în care se desfășura viața mea așa că am reluat cursurile de yoga și am început cursuri noi de dans contemporan.

În căutarea libertății pierdute mi-am amintit de Jung și am hotărât să merg, împreună cu tot vacarmul meu interior, la terapie. Am trecut și printr-o despărțire, tot cam pe atunci, ceea ce m-a făcut să-mi pun în cui identitatea de iubită, să încep să călătoresc și să-mi pun întrebări despre rădăcinile mele de femeie. A urmat o nouă perioadă de solitudine fertilă.

Îmi amintesc primul vis pe care l-am avut după ce am intrat în terapie: eram într-o țară străină, mergeam pe niște străduțe înguste, printre case mici, făcute din pământ, în căutarea unui prieten din copilărie pe care vroiam să-l cer în căsătorie. Nu înțelegeam nimic din semnificația viselor la momentul respectiv. Mult mai târziu am înțeles, visceral, că acela a fost visul care-mi anunța nunta interioară cu acea parte pe care o căutasem îndelung, care într-un fel mă căuta și ea pe mine. Era partea care îmi aducea direcția și focusul de care aveam nevoie în viața exterioară și în același timp mă conecta pe verticală la înaltul spiritului.

În timpul terapiei am început să ascult în interior, intenționat și consecvent. Treptat am început să disting mai limpede care-s vocile din orchestra care cântă înăuntrul meu și solitudinea mea a devenit tot mai vibrantă.
M-am înscris la formarea de bază în psihoterapie analitică când eram în anul doi de facultate. Nu am știut de ce am ales să merg mai departe pe calea lui Jung, răspunsul mi se revelează încă. Miezul procesului analitic este despre a deveni tu însuți, ceea ce ești deja, iar eu asta căutam, să devin eu însămi.
Drumul meu de până acum a fost drumul dansatoarei care aude muzica și dansează fără să cunoască pașii.
Au trecut trei ani de când mi-am dat demisia din job-ul meu de office manager și am început să profesez ca psihoterapeut, să ghidez și să ascult poveștile interioare și exterioare ale persoanelor care aleg să facă terapie cu mine.
Îți mulțumesc că ai citit despre mine.

Aștept cu bucurie să ascult și povestea ta.