Conceptul de individuare este miezul teoriei lui Jung despre psihicul uman. El și-a compus corpul teoretic în jurul ideii că fiecare om are o traiectorie a devenirii înscrisă în el sau ea însăși. Altfel spus: ghinda are înscrisă în ea însăși traiectoria, unică și singulară, de a deveni stejar.
– Bine, dar ce se întâmplă dacă, să zicem, eu mă nasc ghindă și vreau să fiu lalea?
– Păi, esența procesului de individuare nu este că nu poți fii ceea ce îți dorești să fii, este că ajungi să fii ceea ce ești chemat să fii, ceea ce ești deja. A trăi în acord cu propria natură, cea de ghindă, se simte firesc și natural, aduce liniște și o curgere firească a lucrurilor.
– Dacă mă plictisesc să fiu ghindă, pot încerca totuși să fiu lalea?
– Nu chiar, devenirea este un proces dinamic, în continuă mișcare, ghinda se transformă permanent în drumul ei către a fi stejar, fiecare pas al procesului este nou, deci, nu ai timp de plictiseală.
Devenirea este un proces natural, fluid, poate fi imaginat ca și curgerea unui râu.
Când traiectoria acestui râu interior este blocată, obturată, sugrumată atunci în viața concretă, vizibilă, apar simptome psihosomatice sau stări de anxietate, depresie – apare ceva disruptiv care semnalează faptul că procesul de devenire este blocat.
Acest proces de devenire, înnăscut, nu corespunde întotdeauna cu planurile noastre conștiente de devenire și atunci apare un conflict interior și adesea o criză. Apariția oricărei crize, în viziunea lui Jung, este un semn că ne-am îndepărtat de chemarea interioară, de această traiectorie a devenirii, unică și personală, este un semn că nu trăim în acord cu natura interioară.
A trăi în acord cu natura interioară nu înseamnă o aplana toate conflictele interioare, acest lucru nu-i nici posibil, nici dezirabil, pentru că un conflict înseamnă și mișcare. Mișcarea forțelor opuse, generează schimbare, energie și dinamism, iar asta ne împinge înainte.
A trăi în acord cu natura interioară înseamnă să putem privi în față adevărul interior așa cum este, să-l numim, să-l recunoaștem, să nu fugim și să nu ne dărâmăm în fața lui.
– Adică ce este acest adevăr interior?
– Păi n-aș putea să îți zic, căci sunt tot atâtea adevăruri interioare câți oameni și situații. Dar pot să-ți spun despre adevărul meu interior de acum, adică despre conflictul dintre o parte din mine care-mi zice că tot demersul ăsta de a articula niște idei pe înțelesul tuturor este complet inutil și o parte care zice nu, asta are sens, continuă, asta este ceea ce vrei să faci de fapt.
Unele adevăruri interioare sunt greu de privit în față pentru că sunt foarte dureroase, cum ar fi să te uiți la tine cu iubire când nu simți că meriți asta sau să-ți privești în ochi neputința într-o situație pe care nu o poți schimba – pentru aceste momente trebuie să ne antrenăm curajul.
Noțiunea de chemare interioară a fost explorată mult în sfera profesională, a ajuns să fie sinonimă cu a-ți găsi vocația și a-ți dezvolta abilitățile înnăscute de a face ceva. Însă această chemare interioară se întinde pe toate ariile vieții, nu este doar despre a face ceva în lume, ci și despre a fi în lume, este ca un factor care armonizează toate dimensiunile existenței noastre, personal, profesional, spiritual și amprentează fiecare gest, de la cel mai mic până la cel mai mare.
Acastă imagine unică înscrisă în fiecare dintre noi, imaginea stejarului înscrisă în ghindă, are forță vitală și ne împinge înainte, iar când întâlnește blocaje, în interior se creează tensiune și conflict pentru că această energie direcțională caută rute compensatorii pentru a trece.
– Să zicem că ai stabilit, conștient sau inconștient că ești o persoană introvertă, căreia nu-i prea place să interacționeze cu ceilalți, așa că ai închis adânc într-un sertăraș dinăuntrul tău, imaginea ta ca persoană care dezvoltă relații semnificative cu ceilalți. Totul pare în regulă, doar că mănânci o tonă de înghețată în fiecare seară, uitându-te la seriale pe netflix.
– Adică vrei să zici că binge-uit-ul de seriale și înghețată este de fapt nevoia mea de relații semnificative, evadată din sertăraș?!!
– Da, pe scurt și foarte simplificat, asta este ce vreau să zic.
Procesul de individuare este un concept-cheie în teoria lui Jung și se leagă foarte strâns de alte trei concepte: om întreg, Sine și sens. În procesul de individuare devi un om întreg, în relație cu Sinele propriu, a cărui viață are sens.
A fi un om întreg înseamnă a accepta că toate perechile de contrarii există în fiecare dintre noi. O parte importantă din procesul terapeutic, în analiza jungiană, este recuperarea aspectelor renegate ale personalității exilate în inconștient – ce este categorisit ca fiind urât, inacceptabil, rău. Aceste aspecte renegate sunt partea noastră de umbră – aspectele pe care nu le recunoaștem în noi înșine și le atribuim în schimb celorlalți.
– El este un necioplit și-un agresiv.
– Ea este atât de frumoasă și creativă.
În umbră se ascund și dragonii și prințesa.
Există o umbră persnală și o umbră colectivă. La nivelul umbrei colective se adună tot ceea ce nu trăim într-un mod conștient și intenționat, tot ceea ce este devalorizat din punct de vedere socio-cultural se adună în umbra colectivă, este locul în care se nasc anti-eroii.
Cunoașterea umbrei proprii ne întregește personalitatea și ne eliberează interacțiunile cu ceilalți de proiecții și așteptări.
Sinele este ceea ce Jung credea a fi dincolo de tot ceea ce noi știm sau putem știi despre noi. El s-a uitat la viață ca la un proces continuu de creștere și maturizare, iar din perspectiva asta vedea individul ca fiind mai mult decât suma reflecțiilor conștiente despre sine. Dincolo de eul conștient, este Sinele – centrul și totalitatea psihicului uman.
Psihoterapia analitică este o abordare psihodinamică, ceea ce înseamnă că recunoaște două dimensiuni ale psihicului, partea conștientă și partea inconștientă, între care există o legătură neîntreruptă. Această legătură, Jung a numit-o axa eu-Sine. Această conexiune poate fi blocată, însă nu poate fi ruptă. În metafora râului curgător, axa eu-Sine, poate fi înțelească ca legătura dintre râu și albia care-l conține. Albia poate fi blocată, obturată sau poluată, la fel și izvorul, însă forța apei de a curge nu poate fi împiedicată sau controlată.
Ceea ce ne vindecă, spunea Jung, este contactul cu ce este adânc, profund și nenumibil în noi înșine, o relație vie cu acest râu subteran care ne ghidează și ne reînnoiește de fiecare dată când avem nevoie. În plan vizibil și concret relația interioară cu acest ceva arată ca o viață trăită cu sens și compasiune, arată ca o personalitate rezilientă, creativă și arată ca o siguranță de sine, care permite încredere în toți ceilalți.
Vindecarea vine de la Sine și nu înseamnă o rezolvare a conflictului interior ci o creșterea deasupra sa, este despre a găsi centrul calm și stabil dinăuntrul nostru care ne face rezilienți în relație cu orice aruncă viața în direcția noastră.
– Viața este plină de furtuni, atâtea forme de traumă și necaz, are vreun rost să încercăm măcar să-i facem față?
– Da, pentru că prin relația cu Sinele știm că furtunile vin, dar și trec, natura interioară ne sus-ține.
Lasă un răspuns